Nu de putine ori am ajuns in Cluj, dar niciodata ca un simplu turist......
Drumul până la hotel mi-a oferit prima impresie asupra Clujului. Mi s-a părut un oraş atât de mic, încât am respins pentru început ideea că ar fi şi frumos, aşa cum îmi apăruse mie în vis.
Dar am început să cunosc oameni. Oamenii sunt, cred eu, cei care te ajută să îţi creezi o impresie despre un oraş. Bucureştenii sunt agitaţi, mereu în contra-timp, furioşi, gălăgioşi, grăbiţi, şi, prin urmare, Bucureştiul este prăfuit de atâta alergătură, obosit, mereu fără vlagă, pentru că locuitorii lui i-o smulg fără milă.
Nu ştiu dacă acest oraş, Cluj, ar putea fi la fel de atrăgător fără locuitorii lui, fără felul acestora de a vorbi, de a se mişca, de a interacţiona, de a se distra.
Printre sedinte si intalniri, am incercat sa ma transpun in pielea unui simplu turist, cu harta in mana si am luat/o la picior pentru a descoperi cu adevarat acest oras. Ceea am văzut, nu am văzut prin prisma istoriei, a vechimii, a importanţei pe care aceste clădiri sau biserici le au pentru cultura noastră. Le-am văzut cu sufletul. Sufletul unui turist care vine să vadă un oraş pentru că a crezut că i-a fost predestinat să îl vadă. Liniste , atat de multa liniste in jurul meu! Ma coplesea aceasta liniste.....de unde calmitatea oamenilor si locurilor te duce cu gandul la o viata atat de linistita ......
Clujul nu este un oras mare, nu este un oras modern, dar tocmai cladirile vechi, prafuite de trecerea timpului, ii dau un aer nemaivazut....mergand hai hui pe strazile vechi, mi/am aruncat privirea spre magazinele si mi/au atras atentia vitrinele: atat de antique si in acelasi timp atat de vii...Transmiteau ceva special!!! Atunci, am ridicat privirea catre cer, si mi s/a parut atat de aproape, cred ca puteam sa il ating.......am zambit oamenilor de pe strada .......eram in alta lume...
Cine vine din Ardeal în Bucureşti este surprins, nu într-un mod tocmai plăcut, de traficul nebun, de circulaţia de pe arterele capitalei grăbite. La Cluj, timpul nu există. Sau dacă există, se mişcă foarte încet, nu te grăbeşte, nu te agită. Oamenii aşteaptă la stop, pe trotuar, cuminţi să se facă verde; şoferii nu claxonează, totul se desfăşoară într-un calm insuportabil pentru un bucureştean. Poate de aceea, aici se zâmbeşte mai mult.
Nu stiu cat timp imi voi aduce aminte zambetul clujenilor. Dar stiu ca aici m/am simtit atat de linistita si impacata cu mine insami.....
Articol dedicat lui Zoli .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu