De ce Irak ?
Poate va intrebati de ce scriu despre Irak......
Pentru ca este o experienta pe care am trait-o.
Intr-o zi obisnuita de decembrie, ploioasa si urata, dupa ce avusesem un accident de masina in timp ce ne indreptam spre locul unde se petrecuse un alt accident de masina (culmea!), am ajuns in redactie si am primit un telefon de la redactorul sef :Hey, te asteapta sefu' in birou!
Am fost putin mirata pentru ca ma gandeam ca ma astepta o mustruluiala numai daca ne gandim ca masina trustului era praf facuta in urma accidentului. Deja ma gandeam cum o sa imi opreasca bani din salariul asa mic, de altfel......
Numai ca ajungand spasita in fata lui , ma intreaba :Vrei sa pleci in Irak ? Whattt?
Ori am fost sub impactul loviturii capului de parbriz, ori am am avut o doza de nebunie, dar am spus:DA
Si dupa 10 zile, am plecat. Ni s-a facut intruirea, tot tacamul dar noi, adica eu si cameramanul, parca nu ne dadeam seama de ce va urma. Noi stiam doar ce trebuie sa facem acolo: transmisii live si un documentar despre militarii romani.
Am ajuns la Thalill, sudul Irakului, dupa 2 ore de zbor si o aterizare mai mult decat fortata, si ne-am trezit in mjlocul unui camp. Ne asteptam sa fie un aeroport .......Dar de fapt, era o baza militara, bineinteles controlata de americani si impanzita de depozite de armament .
Ne- am zis : Ok, va fi bine :)
Dupa ce am trecut pe la point ceck-in -uri, bagajele si echipamentele noastre fiind controlate la sange, ne-am imbarcat in tabu-uri pentru a ajunge in tabara. A fost pentru prima data cand ne-am dat seama si am constientizat ca viata noastra timp de o luna nu va fi usoara. Cele 45 de grade pe timpul zilei, in plina iarna, echipamentele care cantareau 20 kg, purtate de la ora 7 pana seara cand ajungeai in tabara, mancarea nu prea grozava, sentimentul de nesiguranta pe care l-am avut inca de cand am pus piciorul pe taram irakian au fost suficiente motive sa te gandesti la ziua plecarii. Nu degeaba, in momentul in care am sosit, un localnic irakian, care era de fapt translatorul armatei romane ne-a intampinat : Welcome to Hell!
Pe drumul spre tabara romaneasca, am reusit sa deslusim putin din peisajul care ni se derula cu repeziciune in fata ochilor: case facute din chirpici, multi localnici care te intampinau in plina strada, incercand sa te convinga sa cumperi cate ceva, in departare se auzeau focuri de arma (ulterior am aflat ca fiecare barbat din Irak are o arma, de obicei un Kalashnikov, pentru a se apara. In desert este inca si mai obisnuit ca oamenii sa aiba pusti, pentru a-si proteja familia si turmele impotriva hotilor si animalelor salbatice. oare doar atunci????????)
Am ajuns in tabara. Imaginati-va urmatorul scenariu : am intrat in campus, si privirile erau atintite asupra mea . in gandul meu :Fratilor, ce aveti cu mine ? Poate daca eram barbat, situatia statea altfel!
Dar dupa 3 zile petrecute in comunitate, am ajuns sa fiu privita la fel ca toti ceilalti! Ma trezeam la 5 dimineata, cand se dadea apelul, luam micul dejun pe la 7 dupa care plecam alaturi de militari in orasele din sudul Irakului pentru a incerca sa intelegem putin din aceasta lume.
Orasele sunt la 10 mile de cea mai apropiata sosea. Nu exista telefon fix si nici acoperire pentru celulare. Telefoanele prin satelit sunt surprinzator de ieftine in Irak, asa ca nu era de mirare daca un satean ar fi avut unul. Oamenii din zona isi gasesc frecvent soti peste granita. Iata, deci, de ce tarani irakieni pot avea pasapoarte siriene - si invers. Pe deasupra, multi oameni traiesc din pastoritul animalelor si trec granita zilnic, de ani – nu chiar legal, dar asta nu inseamna ca sunt „mercenari straini care planuiesc sa atace fortele americane”.
Nimic din ceea ce media romaneasca a prezentat referitor la situatia din Irak nu se compara cu ceea ce este in realitate.
Dupa ore de stat la ceai si taclale cu localnicii, dupa zile in care am impartit cot la cot cu militarii medicamente, alimente si apa, atat de necesare populatiei irakiene, dupa cateva nopti de veghe in care sunetul alarmei de securitate ne facea sa ne dorim ca zorii zilei sa vina mai repede, am ajuns in tara cu sentimentul ca razboiul din Irak a fost mai mult decat un eveniment mediatic .
Poate va intrebati de ce scriu despre Irak......
Pentru ca este o experienta pe care am trait-o.
Intr-o zi obisnuita de decembrie, ploioasa si urata, dupa ce avusesem un accident de masina in timp ce ne indreptam spre locul unde se petrecuse un alt accident de masina (culmea!), am ajuns in redactie si am primit un telefon de la redactorul sef :Hey, te asteapta sefu' in birou!
Am fost putin mirata pentru ca ma gandeam ca ma astepta o mustruluiala numai daca ne gandim ca masina trustului era praf facuta in urma accidentului. Deja ma gandeam cum o sa imi opreasca bani din salariul asa mic, de altfel......
Numai ca ajungand spasita in fata lui , ma intreaba :Vrei sa pleci in Irak ? Whattt?
Ori am fost sub impactul loviturii capului de parbriz, ori am am avut o doza de nebunie, dar am spus:DA
Si dupa 10 zile, am plecat. Ni s-a facut intruirea, tot tacamul dar noi, adica eu si cameramanul, parca nu ne dadeam seama de ce va urma. Noi stiam doar ce trebuie sa facem acolo: transmisii live si un documentar despre militarii romani.
Am ajuns la Thalill, sudul Irakului, dupa 2 ore de zbor si o aterizare mai mult decat fortata, si ne-am trezit in mjlocul unui camp. Ne asteptam sa fie un aeroport .......Dar de fapt, era o baza militara, bineinteles controlata de americani si impanzita de depozite de armament .
Ne- am zis : Ok, va fi bine :)
Dupa ce am trecut pe la point ceck-in -uri, bagajele si echipamentele noastre fiind controlate la sange, ne-am imbarcat in tabu-uri pentru a ajunge in tabara. A fost pentru prima data cand ne-am dat seama si am constientizat ca viata noastra timp de o luna nu va fi usoara. Cele 45 de grade pe timpul zilei, in plina iarna, echipamentele care cantareau 20 kg, purtate de la ora 7 pana seara cand ajungeai in tabara, mancarea nu prea grozava, sentimentul de nesiguranta pe care l-am avut inca de cand am pus piciorul pe taram irakian au fost suficiente motive sa te gandesti la ziua plecarii. Nu degeaba, in momentul in care am sosit, un localnic irakian, care era de fapt translatorul armatei romane ne-a intampinat : Welcome to Hell!
Pe drumul spre tabara romaneasca, am reusit sa deslusim putin din peisajul care ni se derula cu repeziciune in fata ochilor: case facute din chirpici, multi localnici care te intampinau in plina strada, incercand sa te convinga sa cumperi cate ceva, in departare se auzeau focuri de arma (ulterior am aflat ca fiecare barbat din Irak are o arma, de obicei un Kalashnikov, pentru a se apara. In desert este inca si mai obisnuit ca oamenii sa aiba pusti, pentru a-si proteja familia si turmele impotriva hotilor si animalelor salbatice. oare doar atunci????????)
Am ajuns in tabara. Imaginati-va urmatorul scenariu : am intrat in campus, si privirile erau atintite asupra mea . in gandul meu :Fratilor, ce aveti cu mine ? Poate daca eram barbat, situatia statea altfel!
Dar dupa 3 zile petrecute in comunitate, am ajuns sa fiu privita la fel ca toti ceilalti! Ma trezeam la 5 dimineata, cand se dadea apelul, luam micul dejun pe la 7 dupa care plecam alaturi de militari in orasele din sudul Irakului pentru a incerca sa intelegem putin din aceasta lume.
Orasele sunt la 10 mile de cea mai apropiata sosea. Nu exista telefon fix si nici acoperire pentru celulare. Telefoanele prin satelit sunt surprinzator de ieftine in Irak, asa ca nu era de mirare daca un satean ar fi avut unul. Oamenii din zona isi gasesc frecvent soti peste granita. Iata, deci, de ce tarani irakieni pot avea pasapoarte siriene - si invers. Pe deasupra, multi oameni traiesc din pastoritul animalelor si trec granita zilnic, de ani – nu chiar legal, dar asta nu inseamna ca sunt „mercenari straini care planuiesc sa atace fortele americane”.
Nimic din ceea ce media romaneasca a prezentat referitor la situatia din Irak nu se compara cu ceea ce este in realitate.
Dupa ore de stat la ceai si taclale cu localnicii, dupa zile in care am impartit cot la cot cu militarii medicamente, alimente si apa, atat de necesare populatiei irakiene, dupa cateva nopti de veghe in care sunetul alarmei de securitate ne facea sa ne dorim ca zorii zilei sa vina mai repede, am ajuns in tara cu sentimentul ca razboiul din Irak a fost mai mult decat un eveniment mediatic .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu